Prințul William și soția sa, Kate Middleton, au anunțat luni, printr-un mesaj video, că ducesa a terminat cura de chimioterapie pe care a urmat-o după ce a fost diagnosticată cu cancer.
Vestea i-a bucurat pe admiratorii cuplului, dar mesajul video a mai atras atenția printr-un detaliu nu tocmai la îndemâna celor care nu cunosc foarte multe detalii despre Casa Regală.
Ei bine, este vorba despre dovezile de afecțiune dintre cei doi. În general, ei evită să facă astfel de gesturi de tandrețe în public, cel mai probabil ca urmare a statutului pe care îl au. Dacă ducesa a mai avut momente în care și-a arătat dragostea, prințul nu a mai fost surprins în public în asemenea ipostaze.
De la nunta lor din 2011, William și Kate au adoptat adesea o abordare formală unul față de celălalt în public, păstrând momentele romantice departe de camerele de luat vederi. Dar, așa cum a declarat Kate în mesajul video de luni, încercările din ultimii ani i-au făcut pe cei doi să își înfrunte vulnerabilitățile, arată msn.com.
Acest lucru a fost evident în videoclipul de trei minute distribuit luni pe rețelele sociale. Videoclipul, filmat de Will Warr în Norfolk luna trecută, a fost modul în care Kate a anunțat finalizarea chimioterapiei, în lupta sa împotriva cancerului. De asemenea, videoclipul a pus în lumina reflectoarelor câteva momente intime dintre cuplu și copiii lor, în moduri pe care aproape că nu le vedem niciodată de la familia regală britanică, mai arată MSN.
Legătura dintre Kate și William pare foarte strânsă în imagini, cei doi îmbrățișându-se, sărutându-se și ținându-se de mână. Videoclipul a surprins și momente din viața lor de familie, cuplul petrecând timp cu copiii lor în zona rurală din Norfolk și jucând jocuri de cărți acasă cu părinții lui Kate, Carole și Michael Middleton.
A message from Catherine, The Princess of Wales
As the summer comes to an end, I cannot tell you what a relief it is to have finally completed my chemotherapy treatment.
The last nine months have been incredibly tough for us as a family. Life as you know it can change in an… pic.twitter.com/9S1W8sDHUL
— The Prince and Princess of Wales (@KensingtonRoyal) September 9, 2024